Simona Halep are totodată 12 înfrângeri.
Cele mai multe victorii în 2014 le-a obținut jucătoarea sârbă Ana Ivanovici, locul 9 WTA – 48 (13 înfrângeri).
Dacă rusoiaca Maria Șarapova o va învinge, miercuri, pe Alexandra Dulgheru, va ajunge și ea la 40 de victorii în 2014 (9 înfrângeri).
Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 65 WTA, și s-a calificat în turul 3 al US Open, ultimul Grand Slam al anului.
Românca va juca în manșa a treia cu învingătoarea din meciul Mirjana Lucici-Baroni (Croația), locul 121 WTA – Shahar Peer (Israel), locul 155 WTA. Jucătoarea croată, în vârstă de 32 de ani, venită din calificări, a produs una dintre surprizele primului tur, eliminând-o pe spaniola Garbine Muguruza, locul 26 și cap de serie numărul 25.
La ediția trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, cea mai bună performanță din carieră la Flushing Meadows, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3). Sportiva din Constanța are de apărat 280 de puncte.